Le Control
Control. Noi la bar, băutură, a bea. Stăm ce stăm, bem ce bem, ocazional mai și vorbim. Timpul trece, pietrele rămân. Simt arsuri în ceafă. Mă rotesc și observ că sunt priviri. Un cuplu. Inițial am avut tendința (așa din obișnuință) de a mă simți agasat; mai ales că citeam un oarecare amuzament pe fețele lor. Inevitabila întrebare „ăștia râd de mine sau cu mine” și-a găsit răspunsul câteva momente după.
Arhitectura barului, mergând mână în mână cu ora la care puhoiul monden începe a-și face apariția, a făcut în așa fel încât să ne trezim cot în cot; eu unul și ei doi. M-a „apostat”. Mi-a spus că sunt plăcut, de amândoi. Că a lui prietenă ar vrea să-și satisfacă fantezia de a fi cu doi bărbați, că mă invită la ei. Mă retrag câțiva centimetri în spate cât să-i prind pe amândoi în focus. Ea drăguță, subțirică și finuță. El, înalt. După scurta analiză servesc și replica: „Drăguț și flatant, dar sunt trei probleme. Unu, dacă într-adevăr are nevoie de doi bărbați, asta ar însemna să merg doar eu cu ea. Și trei, nu-mi place să împart cu un alt mascul. Concluzia este deci un refuz”. După asta, m-am rotit pe călcâie și am plecat, la dans cred.
A mai trecut timp. Iar arsuri. Silueta ce înainta spre mine din semi-întuneric s-a dovedit a fi a ei. Oprindu-se în fața mea, mi-a dat răgaz să-i admir trăsăturile. Buzele cărnoase, ce ascundeau dantura perfectă ce m-ar fi mușcat extaziate până la sânge, încadrate perfect de o bărbie fină. Nasul puțin ascuțit, ce-i dădea o notă de distincție dar și trăda o oarecare susceptibilitate de a fi genul de femeie care aduce furtuna în momentul în care e călcată pe coada. Ochii mari, capabili de a glorifica bărbatul ales de inima. Genele alungite, ademenitoare, iar sprâncenele având o linie ce-i dădea privirii ei o tentă critică amestecată cu o notă de superioritate. M-am gândit, zâmbind, că seamănă in a cute way cu prietena lui Mickey Mouse, Minerva “Minnie” Mouse pe numele ei; a trebuit să dau Google.
Ne-am privit lasciv preț de câteva melodii. Mi-am petrecut mâna pe al său umăr, apoi pe ceafă, mângâindu-i clavicula în drum spre. Mi-am lipit buzele de ale ei și ne-am sărutat intens, fără a rupe contactul vizual. Era dulce iar limba ei avea o textură divină. Mi-a spus că vrea să fie iubita mea. I-am spus că are deja un iubit. Mi-a răspuns că nu, că devenise singură din clipa în care a ales să vină la mine. I-am spus ca mă tem, că fiind un precedent sau antecedent există riscul istoriei de a se repeta, că mă pot îndrăgosti lejer nebunește de ea și că parcă m-am săturat de senzația aia de păpușă uitată într-un colț în momentul în care fetița găsește o nouă jucărie. S-a încruntat, a oftat și a plecat, undeva cred, dar cert în altă parte. N-am avut răgaz să-i spun ca vreau totul și acum, s-o lămuresc că însemnul vorbelor mele nu a fost cel ce insultă o femeie numind-o „târfă” și nici de a o face să se simtă subestimată sau subapreciată. Nu am judecat-o o secundă. Pur și simplu aveam nevoie de o certitudine, de stabilitate. Mi-ar fi plăcut să aud cum îmi jură credință, supunere și loialitate veșnică, cum îmi spune că mie nu mi-ar face niciodată asta, că ar prefera să moară decât să mă rănească, că sunt special; unic. Aș fi putut să o cred, aș fi vrut să o cred. Dar mno, viața nu bate filmul din capul meu. Totul se duce, nimic nu se transformă; (mi) s-a dus tot cheful așa că m-am dus și eu acasă odată cu el.
Totuși în sinea ei a câștigat. Până la urmă, chiar și așa despărțiți, suntem împreună noaptea asta. Scriu și mă gândesc la ea.
Mi-e subit poftă să vizitez Rusia; și totuși urăsc frigul.
