Praful Pulii
Cumințel așteptam trăgând în scârbă dintr-o țigară. Ce priveliște urbană dă geamul uscătorului; e adevărat, ajută și etajul. Hmm, 9 (nouă). Pe măsură ce-mi spuneam asta, m-am aplecat peste pervaz și am tras o flegmă. Urmărindu-i traiectoria am realizat cât de subțire e peretele, cât de puțin mă desparte de hău. M-am retras. E doar o teamă care trebuie învinsă. Teoretic e ca și cum ai sta pe bordură așteptând verdele semaforului. Instinctul de conservare prostește creierul dictându-i să inducă corpului o senzație de frică. Luptându-mă cu furnicăturile secreției de adrenalină am făcut iar o plecăciune către furnicuțele ce zoreau pe stradă. A funcționat autosugestia până mi-am amintit-o pe Mara spunând mai devreme de frica ei de cutremure, și așa s-a dus și ultima fărâmă de bărbăție din mine. Degetele s-au încleștat într-un spasm necontrolat, unghiile au străpuns tencuiala, pașii au vrut să dea înapoi dar picioarele au devenit inerte, privirea s-a încețoșat. Simțeam cum blocul se înclină, cum se clatină. Simțeam cum hăul mă trage, cum geamul mă suge exact ca hubloul unui avion depresurizat. Brusc s-a auzit declanșându-se mecanismul din casa liftului. Groaznică sperietură, dar exact stimulul necesar pentru a mă desprinde din gândurile și trăirile din tocul geamului. Clar, dacă o fi să mă sinucid vreodată nu o să se întâmple aruncându-mă de la balcon. Tăind și alternativa asta de pe listă am sesizat că transpirația de pe mine s-a uscat, și, printr-o deducție logică am presupus că și podeaua camerei mele. Gata, pauza mare s-a terminat. Am închis geamul în urma țigării ce luase urma flegmei, apoi cu picioarele încă moi am plecat bălăngănindu-mă pe coridorul strâmt către casă. Precaut, am făcut doi pași înainte, doi înapoi. Aplecându-mi privirea am constatat cu mulțumire că nu rămăseseră deloc urme de bascheți. Meticulos am aranjat cele trei piese de mobilier la al lor loc apoi instinctiv mi-am aprins o nouă țigară. Același gust amar și înecăcios. Instant m-a cuprins o scârbă teribilă. De mine, de noi, de voi, de tot, de toți și toate. Pula mea. Am trezit laptopul. Am căutat fără succes o rețea nesecurizată pentru a mă putea da și eu puțin pe net. Să bag un film? Un Total War poate? Mnu. M-am apucat să scriu. Bang, altă țigară. Ce dracu e în neregulă cu tine băiete? Ia pula mă! mi-am răspuns și am continuat a scrie ascunzându-mi grimasele în rotocoale de fum. Drăguț, autocorrect-ul din Word 2011 cu language pack în română nu știe de pulă. Mai târziu aveam să aflu că nici de fut. Zgomot de taste, rânduri pe pagină. Disconfort peste disconfort. Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, tălpile-mi începură să se coacă. Mi le-am imaginat plângând, sugrumate în șosetele cele negre, zidite de la glezne-n jos în perechea de bascheți. Am zis să fac o faptă bună, dar amintindu-mi de lenjeria lăsată la aerat în uscător le-am zis nu. Aveți răbdare. Termin asta, strâng rufele, apoi sunteți libere. N-am chef să fac un gest inutil, să mă descalț doar pentru a mă încălța la loc în 5 (cinci) minute, cât despre a merge desculț până acolo, asta chiar nu e o opțiune. Sună bine? Doing that is not an option? Mi-au răspuns insultându-mă, spunând că sunt un leneș. Le-am adresat un deja clasic „Luați pula mă!” și mi-am văzut de treabă. Mai nou m-a luat și foamea. Ar fi trebuit să spun că DA când m-a întrebat vecina dacă vreau ceva de jos. Înainte să vă gândiți la prostii, se referea la magazin nu la josul ei, plus că e pensionară gen, deci nu, chiar de n-oi mai fi nici eu chiar în floarea vârstei. Văd totuși că unii încă se gândesc la prostii. Rușinică Mugurel! Mai bag un rând, mă abțin de la o țigară. Îmi îndrept spatele și observ uitarea. Praful uitării sau uitarea ștergerii lui. Am încercat să-mi amintesc fără succes povața mamei, dacă praful se șterge înainte de a da cu mătura sau după. Logic ar fi și da și nu. Sau mai degrabă ambele. Întâi pentru a dărâma pe jos diversele chestii gen, exact în calea măturii, iar apoi și după, pentru a prinde și noul praf ridicat prin acțiunea de a mătura. Pe măsură ce gândeam la astea, mi-a trecut și pofta de scris, mi-a trecut și cheful curățenie, m-a luat și mai tare foamea, mi-am copt și mai rău tălpile, cât și alte tipuri de mi-a, mi-am, m-a. Afară miroase a ploaie. Hmm, furtună. Mii de tunete și fulgere. Brusc vreau să citesc Mizerabilii. Must. Finish. Cleaning! Sau lasă. În fine. Mă fut în el de praf. Și așa n-aveam Pronto, iar șervețelele umede de la Nivea nu mai fac minuni. La dracu cu toate. La tăți ni greu. Până la urmă o să-i urmez exemplul lui Eugen și o să adorm plângând masturbându-mă. Pentru restul, e și mâine o zi, cred.
